40 de persoane din Corpaci vor beneficia de mese calde datorită NGM Company

16.06.2021

Patruzeci de bătrâni, persoane cu necesități speciale și familii social-vulnerabile din satul Corpaci, raionul Edineț vor fi asigurați cu un prânz cald până la sfârșitul anului. Acest lucru va fi posibil datorită contribuției financiare în valoare de 70 000 de lei pentru Asociația Izvoraș-Corpaci. Ajutorul este oferit de partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive, NGM Company.

Asociația a fost lansată în 2012 cu scopul de a ajuta cele mai vulnerabile categorii sociale din localitate.

”Pe parcursul anilor am încercat să acordăm servicii de cantină socială, câte un prânz cald timp de 5 zile în săptămână, spălat de rufe, igienă, îngrijire personală și posibilitatea de a discuta”, a menționat primarul satului Corpaci, Veaceslav Uja.

Beneficiarii centrului se bucură de un prânz cald cu două feluri de bucate, gustări, fructe și dulciuri. Printre ei se numără și Eugenia Lupacescu de 86 de ani, care a muncit de-a lungul vieții la poșta din sat.

”Fiul e la Chișinău, fiica e la Kiev, am nepoți, am strănepoți, dar nu sunt cu mine și am ajuns la această vârstă datorită doamnelor care ne aduc mâncare”, a spus pensionara.

Un alt beneficiar al centrului este Petru Cardaniuc. Pensionarul de 90 de ani și-a pierdut ambele picioare și spune că se descurcă greu, iar acest prânz cald e unica lui salvare.

”Am rămas foarte impresionați de activitatea Asociației Izvoraș-Corpaci. Anume din acest motiv NGM Company a decis să susțină efortul asociației și va contribui cu câte 10 000 de lei până la sfârșitul acestui an pentru ca asociația să-și continue munca nobilă”, a declarat reprezentantul companiei, Alexandru Gîscă.

De la sfârșitul anului 2018, NGM Company a alocat circa 1 500 000 de lei pentru diferite proiecte sociale. Până acum, în jur de 6200 de familii nevoiașe din sate au beneficiat de ajutor sub formă de colete alimentare și mijloace de dezinfectare a mâniilor.

Totodată, 35 de spitale raionale au primit 3,5 tone de lichid dezinfectant pentru mâini, 35 de mii de măști, 8750 de perechi de mănuși, peste 1000 de combinezoane de protecție de unică folosință. Iar Institutul de Medicină Urgentă și Spitalul Raional Soroca au recepționat de câte un aparat performant de ventilare a plămânilor.