REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A CAMPANIEI PROMOȚIONALE "PARIUL NOROCULUI"
1. DISPOZIȚII GENERALE
1.1. Prezentul document stabilește regulile și condițiile de organizare și desfășurare a campaniei promoționale "PARIUL NOROCULUI", aceasta reprezentând o campanie promoțională de fidelizare a participanților la jocurile de noroc organizate și desfășurate de S.A. "Loteria Națională a Moldovei" în comun cu "NGM Company" SRL prin intermediul site-ului www.7777.md (denumită în continuare "Campania").
1.2. Organizatorul campaniei "PARIUL NOROCULUI" este compania "NGM Company" SRL, IDNO 1018600017105, adresa juridică: MD-2025, mun. Chișinău, str. Arborilor, 17/2 – partener privat al S.A."Loteria Națională a Moldovei".
1.3. Campania se desfășoară în perioada 11.06.2026, ora 00:00:00 – 19.07.2026, ora 23:59:59, din contul veniturilor proprii ale Organizatorului, fără perceperea taxelor de participare ori generarea unor cheltuieli suplimentare pentru participanți și fără majorarea prețului produselor sau serviciilor disponibile pe site.
1.4. Campania nu constituie un joc de noroc distinct, ci un mecanism promoțional de fidelizare destinat participanților platformei www.7777.md.
2. PARTICIPANȚII LA CAMPANIE
2.1. Pot participa la prezenta Campanie promoțională persoanele fizice cu deplină capacitate de exercițiu, care au împlinit vârsta de 18 ani, nu au restricții privind participarea la jocuri de noroc și care nu sunt angajați, acționari sau membri ai organelor de conducere ale Organizatorului.
2.2. Înscrierea în Campanie este condiționată de existența unui cont de joc activ pe platforma www.7777.md, participantul având obligația de a finaliza procedurile de identificare și verificare a identității prevăzute de regulamentele aplicabile platformei, în conformitate cu procedurile interne ale Organizatorului.
2.3. Jucătorii în privința cărora a fost impusă o limită, sau restricție de participare, la promoțiile și campaniile de acordare a bonusurilor desfășurate pe site, precum și jucătorii care și-au suspendat activitatea de joc, sau au conturile închise, nu vor putea participa la campanie.
3. DESFĂȘURAREA CAMPANIEI
3.1. Mecanismul Campaniei
3.1.1. Campania se desfășoară prin intermediul unei pagini dedicate (landing page), accesibilă participanților autentificați pe platforma www.7777.md.
3.1.2. Pe durata Campaniei, participantul poate efectua, fără perceperea unei mize, un pronostic sportiv compus din 3 selecții aferente unor meciuri sportive desemnate de Organizator.
3.1.3. Pentru fiecare meci inclus în pronostic, Organizatorul va pune la dispoziția participantului una sau mai multe opțiuni de selecție prestabilite. Acestea pot include, cu titlu exemplificativ, pronosticuri privind numărul total de goluri marcate în meci, precum: Peste 2,5 goluri/ Sub 2,5 goluri.
3.1.4. Pronosticul se efectuează exclusiv prin intermediul paginii dedicate Campaniei și nu necesită utilizarea fondurilor reale sau a fondurilor bonus.
3.1.5. Participantul poate avea un singur pronostic "Activ" la un moment dat. După stabilirea rezultatului ultimului eveniment inclus în respectivul pronostic, participantul poate efectua un nou pronostic.
3.1.6. Pe pagina Campaniei participantul poate vizualiza:
a) pronosticul activ;
b) istoricul pronosticurilor efectuate;
c) rezultatele pronosticurilor finalizate;
d) punctele acumulate;
e) poziția ocupată în clasament.
3.2. Premiile sub formă de FREEBET
3.2.1. Participantul care anticipează corect rezultatul tuturor celor 3 selecții incluse într-un pronostic primește un premiu sub formă de FREEBET în valoare de 50 lei.
3.2.2. În cazul în care participantul anticipează corect doar una sau două selecții, acesta nu primește FREEBET, dar acumulează puncte în clasamentul Campaniei.
3.2.3. Fondurile FREEBET obținute conform prevederilor prezentei secțiuni nu pot fi retrase și nu pot fi transferate în Soldul contului de joc (convertite în fonduri reale) decât în condițiile stabilite de regulamentul și condițiile promoționale aplicabile acestora.
3.2.4. FREEBET-ul va fi disponibil în Soldul bonus și va putea fi utilizat exclusiv pentru plasarea pariurilor sportive disponibile pe platforma www.7777.md. Termenul de valabilitate al FREEBET-ului este de 24 de ore din momentul acordării. Pentru a fi considerat utilizat în termen, până la expirarea perioadei de valabilitate trebuie să fie stabilit rezultatul ultimului eveniment inclus în pariul plasat cu utilizarea FREEBET-ului.
3.2.5. Pentru a exclude orice dubiu se va avea în vedere că, în sensul prezentului Regulament, FREEBET reprezintă un pariu bonus acordat gratuit participantului, care poate fi utilizat exclusiv pentru plasarea pariurilor sportive. În cazul unui pariu câștigător plasat cu utilizarea FREEBET-ului, participantului îi este acordată exclusiv valoarea câștigului net rezultat din pariu.
Exemplu: În cazul utilizării unui FREEBET în valoare de 50 lei pentru plasarea unui pariu la o cotă de 3,50, valoarea câștigului care poate fi acordată participantului este de 125 lei, calculată conform formulei: (50 lei × 3,50) – 50 lei = 125 lei.
3.2.6. Valoarea maximă transferabilă în Soldul contului de joc din câștigurile rezultate din utilizarea unui FREEBET acordat în cadrul Campaniei este de 25.000 lei. Orice sumă care depășește această limită nu se acordă participantului și se anulează automat.
3.3. CLASAMENTUL CAMPANIEI
3.3.1. Pe durata Campaniei se organizează un clasament general al participanților, care are drept scop evidențierea participanților în funcție de numărul total de puncte acumulate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. Clasamentul va fi disponibil pe pagina dedicată Campaniei și va fi actualizat periodic, în funcție de validarea rezultatelor selecțiilor incluse în pronosticurile participanților. Poziția ocupată în clasament determină eligibilitatea participantului pentru premiile prevăzute la pct. 3.3.5 din prezentul Regulament.
3.3.2. Pentru fiecare selecție anticipată corect participantul acumulează 1 (un) punct. Numărul de puncte acordate este determinat după cum urmează:
1 selecție corectă = 1 punct;
2 selecții corecte = 2 puncte;
3 selecții corecte = 3 puncte.
3.3.3. Punctele se acordă indiferent de rezultatul celorlalte selecții incluse în același pronostic.
3.3.4. În cazul în care doi sau mai mulți participanți acumulează același număr de puncte, poziția superioară în clasament va fi acordată participantului care a efectuat cel mai mare număr de pariuri sportive cu fonduri reale pe durata Campaniei.
3.3.5. FONDUL DE PREMII AL CLASAMENTULUI
Fondul total de premiere al clasamentului este de 100.000 lei, urmând a fi distribuit între primii 100 participanți din clasamentul final. Clasamentul final se stabilește în baza punctelor acumulate și validate până la data și ora încheierii Campaniei, respectiv 19.07.2026, ora 23:59:59. Distribuirea premiilor se va efectua în conformitate cu poziția ocupată de fiecare participant în clasamentul astfel stabilit, după cum urmează:
| Locul ocupat în clasament | Premiul | Numărul de premii | Fondul de premiere |
| 1 | 25.000 lei | 1 | 25.000 lei |
| 2 | 10.000 lei | 1 | 10.000 lei |
| 3 | 7.500 lei | 1 | 7.500 lei |
| 4 | 6.000 lei | 1 | 6.000 lei |
| 5 | 5.000 lei | 1 | 5.000 lei |
| 6 | 4.000 lei | 1 | 4.000 lei |
| 7 | 3.000 lei | 1 | 3.000 lei |
| 8 | 2.000 lei | 1 | 2.000 lei |
| 9-10 | 1.500 lei | 2 | 3.000 lei |
| 11-20 | 1.000 lei | 10 | 10.000 lei |
| 21-30 | 500 lei | 10 | 5.000 lei |
| 31-40 | 400 lei | 10 | 4.000 lei |
| 41-50 | 350 lei | 10 | 3.500 lei |
| 51-60 | 300 lei | 10 | 3.000 lei |
| 61-80 | 250 lei | 20 | 5.000 lei |
| 81-100 | 200 lei | 20 | 4.000 lei |
| TOTAL | 100 | 100.000 lei | |
4. ACORDAREA ȘI UTILIZAREA PREMIILOR
4.1. Acordarea și utilizarea premiilor sub formă de FREEBET
FREEBET-urile prevăzute la pct. 3.2 se acordă automat în contul participantului în termen de până la 24 de ore de la validarea pronosticului câștigător.
4.2. Acordarea și utilizarea premiilor în cadrul clasamentului final
4.2.1. Premiile aferente clasamentului final se acordă automat prin transfer în soldul contului de joc al participanților câștigători în termen de până la 3 zile lucrătoare de la stabilirea clasamentului final.
4.2.2. Participanții câștigători vor fi informați prin intermediul mesajelor afișate în contul de joc și/sau prin alte canale de comunicare utilizate de Organizator.
4.3. Sursele rezultate din FREEBET, inclusiv premiile Premiile transferate în condițiile punctului 4.2 vor putea fi ulterior utilizate ca taxă de participare la jocurile de noroc, sau retrase din contul de joc, urmând să fie impozitate, la retragere, în corespundere cu legislația în vigoare, drept venituri obținute la jocurile de noroc desfășurate prin intermediul rețelelor de comunicații electronice.
5. DISPOZIȚII FINALE
5.1. Participarea la Campania promoțională presupune cunoașterea și acceptarea integrală și necondiționată a prezentului regulament.
5.2. Datele cu caracter personal obținute de către Organizator de la participanții la Campania promoțională vor fi utilizate doar în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Organizatorul garantează confidențialitatea datelor personale ale participanților în limita prevederilor prezentului regulament și ale actelor normative în vigoare. Organizatorul poate utiliza, în mod gratuit, în diverse materiale tipărite, audio și video, numele, prenumele și/sau imaginea câștigătorului.
5.3. Organizatorul consideră că participantul care s-a înscris în Campania promoțională confirmă că a citit și a acceptat prevederile prezentului regulament, precum și orice alte regulamente care reglementează condițiile de participare la jocurile de noroc organizate și desfășurate de acesta în comun cu S.A."Loteria Națională a Moldovei" și se obligă să le respecte.
5.4. Nu pot participa la prezenta Campanie promoțională persoanele aflate în situațiile prevăzute la pct. 2 din prezentul Regulament, inclusiv angajații Organizatorului, minorii, persoanele fizice în privința cărora a fost instituită o măsură de autoexcludere, limitare sau restricționare a participării la jocurile de noroc, precum și orice alte persoane care nu întrunesc condițiile de eligibilitate stabilite de prezentul Regulament.
5.5. Organizatorul are dreptul de a refuza acordarea premiilor/produselor prevăzute la pct.3.2 și pct.3.3, fiind exonerat de orice obligație de plată, în următoarele cazuri:
ü participantul a încălcat prevederile actelor normative aferente domeniului jocurilor de noroc, inclusiv a regulilor sau regulamentelor aprobate de autoritatea competentă, sau de organizator, cu referire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc prin intermediul rețelelor de comunicații electronice sau a Campaniilor promoționale;
ü participantul, sau beneficiarul premiului este un angajat, acționar sau membru al organului de conducere al Organizatorului.
5.6. În caz de suspiciune rezonabilă de încălcare a prevederilor prezentului regulament, participanții pot notifica Organizatorul despre aceste încălcări la următoarea adresă de e-mail: help@7777.md.
5.7. Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la Campania promoțională se vor rezolva pe cale amiabilă, sau în cazul când aceasta nu este posibilă în instanțele judecătorești competente.
5.8. Organizatorul poate suspenda, modifica sau înceta Campania promoțională înainte de termen exclusiv în cazul apariției unor motive obiective, inclusiv forță majoră, disfuncționalități tehnice majore, imposibilitatea continuării Campaniei în condiții de securitate și integritate sau ca urmare a unor obligații impuse de autoritățile competente. În asemenea situații, Organizatorul va informa participanții prin publicarea unui anunț pe pagina Campaniei..
5.9. Organizatorul își rezervă dreptul de a interpreta unilateral prevederile prezentului regulament în cazuri excepționale, precum și să-l modifice, în totalitate sau în parte, fără vreo limitare în timp. Modificările operate vor intra în vigoare din momentul aprobării lor.
5.10. Regulamentul se publică pe pagina de internet www.7777.md