REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A CAMPANIEI PROMOȚIONALE "BAR LINK WORLD CUP"
1. DISPOZIȚII GENERALE
1.1. Prezentul document stabilește regulile și condițiile de organizare și desfășurare a campaniei "BAR LINK WORLD CUP", aceasta reprezentând o campanie promoțională pentru fidelizarea participanților la jocurile de noroc organizate și desfășurate de S.A."Loteria Națională a Moldovei" în comun cu "NGM Company" SRL prin intermediul site-ului www.7777.md (denumită în continuare Campanie).
1.2. Organizatorul campaniei "BAR LINK WORLD CUP" este compania "NGM Company" SRL, IDNO 1018600017105, adresa juridică: MD-2025, mun. Chișinău, str. Arborilor, 17/2 – partener privat al S.A."Loteria Națională a Moldovei".
1.3. Campania se desfășoară în perioada 11.06.2026, ora 00:00:00 – 19.07.2026, ora 23:59:59, din contul veniturilor proprii ale Organizatorului, fără perceperea taxelor de participare ori generarea unor cheltuieli suplimentare pentru participanți și fără majorarea prețului produselor sau serviciilor disponibile pe site.
1.4. Campania nu constituie un joc de noroc distinct, ci un mecanism promoțional de fidelizare destinat participanților platformei www.7777.md.
2. PARTICIPANȚII LA CAMPANIE
2.1. Pot participa la prezenta Campanie promoțională persoanele fizice cu deplină capacitate de exercițiu, care au împlinit vârsta de 18 ani, nu au restricții privind participarea la jocuri de noroc și care nu sunt angajați, acționari sau membri ai organelor de conducere ale Organizatorului.
2.2. Înscrierea în Campanie este condiționată de existența unui cont de joc activ pe platforma www.7777.md, participantul având obligația de a finaliza procedurile de identificare și verificare a identității prevăzute de regulamentele aplicabile platformei, în conformitate cu procedurile interne ale Organizatorului.
2.3. Jucătorii în privința cărora a fost impusă o limită, sau restricție de participare, la promoțiile și campaniile de acordare a bonusurilor desfășurate pe site, precum și jucătorii care și-au suspendat activitatea de joc, sau au conturile închise, nu vor putea participa la campanie.
3. DESFĂȘURAREA CAMPANIEI
3.1. Campania se desfășoară în perioada indicată la pct.1.3, fiind divizată în etape, după cum urmează:
a) Etapa I: 11.06.2026, ora 00:00:00 – 19.06.2026, ora 23:59:59;
b) Etapa II: 20.06.2026, ora 00:00:00 – 26.06.2026, ora 23:59:59;
c) Etapa III: 27.06.2026, ora 00:00:00 – 03.07.2026, ora 23:59:59;
d) Etapa IV: 04.07.2026, ora 00:00:00 – 10.07.2026, ora 23:59:59;
e) Etapa V: 11.07.2026, ora 00:00:00 – 19.07.2026, ora 23:59:59.
3.2. Progresul în cadrul campaniei
3.2.1. În cadrul campaniei participanții, care vor efectua un rulaj cu fonduri reale în jocurile din Secțiunea BILETE ELECTRONICE, se vor înscrie pentru distribuția premiilor sub forma banilor transferați la soldul contului de joc, FREESPINS și, dup caz, bani transferați la contul bancar, conform prevederilor pct.3.3.1.
3.2.2. Rulajul cu fonduri reale poate fi standard, efectuat în toate jocurile de noroc de tipul loteriilor momentane desfășurate prin intermediul site-ului www.7777.md, cu excepția "Comoara Egipteană 2", precum și alte jocuri excluse expres pe pagina Campaniei.
3.2.3. Adițional, pentru a avansa în cadrul Campaniei și a completa bara de progres (separată de bara standard), Participantul poate îndeplini anumite misiuni speciale aferente unor jocuri de noroc participante, identificate generic sub denumirea BAR LINK.
În cadrul fiecărei misiuni speciale poate fi stabilită una dintre următoarele condiții:
ü realizarea unui număr determinat de jocuri eligibile cu o miză mai mare sau egală cu miza minimă stabilită;
ü realizarea unui număr determinat de jocuri câștigătoare consecutive, fiecare având o miză mai mare sau egală cu miza minimă stabilită;
ü obținerea unui câștig unic, cu un multiplicator de câștig specificat, la o miză mai mare sau egală cu miza minimă stabilită.
Condițiile speciale aplicabile fiecărei misiuni, inclusiv jocul BAR LINK participant, cerințele specifice de îndeplinire și progresul aferent acesteia, vor fi indicate pe pagina Campaniei înainte de activarea misiunii respective. Îndeplinirea condițiilor stabilite pentru o misiune specială va genera progres pe o bară separată de progres, în condițiile comunicate de Organizator.
3.2.4. În sensul prezentului Regulament, rulajul reprezintă valoarea totală a mizelor efectuate cu fonduri reale în jocurile eligibile pe durata Etapei corespunzătoare, fără a include mizele realizate din bonusuri, rotiri gratuite sau alte beneficii promoționale.
3.3. PREMIILE DE BAZĂ
3.3.1. În vederea calificării pentru distribuția premiilor de bază, participantul urmează să atingă unul din cele 8 niveluri, aferente unei etape din cadrul campaniei. Informația privind premiile totale puse în joc în cadrul fiecărei etape luate separat, se prezintă în următorul tabel:
| Nivelul | Premiu total aferent nivelului |
Fondul de premiere
(LEI) |
| 1 | 25 000 Rotiri Gratuite | 50 000 |
| 2 | 50 000 Rotiri Gratuite | 100 000 |
| 3 | 75 000 Rotiri Gratuite | 150 000 |
| 4 | 175 000 lei CASH | 175 000 |
| 5 | 200 000 lei CASH | 200 000 |
| 6 | 250 000 lei CASH | 250 000 |
| 7 | 275 000 lei CASH | 275 000 |
| 8 | 300 000 lei CASH | 300 000 |
| TOTAL | 1 500 000 | |
3.3.2. Odată completată bara de progres (la 100%) pentru un anumit nivel se va considera că participantul a atins nivelul respectiv.
3.3.3. Premiul total pus în joc, în cadrul unui anumit nivel, va fi distribuit în mod egal între toți participanții care au atins nivelul respectiv la momentul încheierii unei etape din Campanie. Participantul va fi inclus în procesul de distribuire a premiului aferent celui mai înalt nivel atins la momentul încheierii etapei.
Exemplu 1:
La momentul încheierii etapei un participant a atins nivelul 2. Dacă același nivel l-au atins alți 199 de participanți, respectivii vor împărți în mod egal premiul pentru acest nivel, fiecărui participant fiindu-i acordate 250 rotiri gratuite.
(50 000 Rotiri Gratuite / 200 participanți = 250 Rotiri Gratuite pentru fiecare participant de la nivelul 2 )
Exemplu 2:
Dacă un participant, la momentul încheierii etapei a ajuns la nivelul 4, acesta participă la distribuirea premiilor cu ceilalți participanți care au atins același nivel. Dacă, în total, nivelul a fost atins de 50 participanți, fiecărui participant îi vor fi acordați 3 500 lei, bani transferați în soldul contului de joc.
(175 000 lei / 50 participanți = 3 500 lei transferați în soldul contului de joc pentru fiecare participant care a atins nivelul 4)
3.3.4. Premiul minim care poate fi obținut de un participant care a atins un anumit nivel din cadrul prezentei campanii este de 1 (una) Rotire Gratuită pentru nivelurile 1-3; și 10 (zece) lei pentru nivelurile 4-8. Valabil pentru rotirile gratuite, în cazul apariției necesității de rotunjire, aceasta se va face, de fiecare dată, în favoarea jucătorului.
3.3.5. Organizatorul informează participantul despre progresul său în cadrul campaniei, publicând detaliile pe bara de progres de pe pagina dedicată acesteia.
3.4. PREMIILE SPECIALE
3.4.1. În cadrul Campaniei, pentru fiecare Etapă desfășurată separat, va fi acordat câte un Premiu Special distinct, după cum urmează:
a) Etapa I – un autoturism de model Ford Ranger sau, la alegerea câștigătorului, suma de 800.000 (opt sute mii) lei, transferată în contul bancar al câștigătorului;
b) Etapa II – o excursie în Las Vegas, în valoare de 100.000 (o sută mii) lei, sau, la alegerea câștigătorului, suma de 100.000 (o sută mii) lei, transferată în contul bancar al câștigătorului;
c) Etapa III – suma de 5.000 (cinci mii) USD, transferată în contul bancar al câștigătorului, în echivalent lei moldovenești, calculat conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei din data efectuării plății;
d) Etapa IV – o motocicletă de model Harley-Davidson sau, la alegerea câștigătorului, suma de 300.000 (trei sute mii) lei, transferată în contul bancar al câștigătorului;
e) Etapa V – un autoturism de model Chevrolet Camaro sau, la alegerea câștigătorului, suma de 1.000.000 (un milion) lei, transferată în contul bancar al câștigătorului.
3.4.2. Pentru fiecare Etapă, Organizatorul va stabili unul sau mai multe niveluri de progres de la care Participanții vor dobândi șanse de participare la tragerea la sorți pentru Premiul Special aferent Etapei respective.
3.4.3. Participantul care atinge nivelul de progres stabilit pentru Etapa corespunzătoare este înregistrat automat la tragerea la sorți pentru Premiul Special al acelei Etape. Numărul de șanse de participare se acumulează separat pentru fiecare Etapă și este valabil exclusiv pentru tragerea la sorți aferentă Etapei respective, fără a se transfera sau reporta către etapele următoare ale Campaniei.
3.4.4. Nivelul sau nivelurile de progres de la care începe acumularea șanselor de participare la tragerea la sorți, numărul de șanse acordate pentru fiecare nivel atins, precum și Premiul Special aferent fiecărei Etape vor fi indicate pe pagina Campaniei.
3.4.5. Extragerea câștigătorului Premiului Special aferent fiecărei Etape se va efectua cel târziu până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare de la data încheierii Etapei corespunzătoare.
3.4.6. Extragerea se va desfășura în prezența unei Comisii desemnate de Organizator, prin utilizarea generatorului de numere aleatorii aferent platformei www.7777.md. În cadrul aceleiași extrageri, pentru fiecare Premiu Special aferent Etapei respective, vor fi desemnați un câștigător principal și 3 (trei) participanți de rezervă, în ordinea extragerii acestora, pentru situațiile prevăzute de prezentul Regulament.
3.4.7. Rezultatele extragerii vor fi făcute publice prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale Organizatorului, inclusiv pe platformele digitale administrate de acesta.
4. ACORDAREA ȘI UTILIZAREA PREMIILOR
4.1. Acordarea și utilizarea premiilor de bază
4.1.1. Premiile de bază în cadrul campaniei vor fi stabilite la încheierea unei etape și distribuite între orele 00:00 - 02:30, din ziua următoare în care etapa s-a încheiat, fondul de premii fiind repartizat pentru fiecare dintre cele 8 niveluri, în mod egal, între toți participanții care au atins nivelul corespunzător.
4.1.2. Participanții câștigători vor fi anunțați despre premiu prin mesaj în contul de joc.
4.1.3. În cadrul prezentei campanii, premiile prevăzute la pct.3.3.1 cu mențiunea "CASH" (nr.d/o 4-8) vor fi acordate câștigătorilor prin transfer în Soldul contului de joc. Premiile transferate în condițiile prezentului punct vor putea fi ulterior utilizate ca taxă de participare la jocurile de noroc, sau retrase din contul de joc, urmând să fie impozitate, la retragere, în corespundere cu legislația în vigoare, drept venituri obținute la jocurile de noroc desfășurate prin intermediul rețelelor de comunicații electronice.
4.1.4. Cu titlu de excepție de la prevederile pct.4.1.3, în cazul în care un participant obține, în rezultatul campaniei o sumă mai mare de 25.000 lei, acesta urmează să se prezinte, cu un document de identitate valabil, la adresa mun.Chișinău str.Arborilor,17/2, nu mai târziu de 30 de zile de la informare privind obținerea unui premiu. La solicitarea Organizatorului, jucătorul trebuie să furnizeze informația care confirmă faptul că el este deținătorul contului de joc câștigător. Premiul eliberat în conformitate cu prezentul punct, urmând să fie impozitat, la acordare, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Premiul va fi acordat prin transfer bancar la un cont deschis pe numele câștigătorului în termen de 30 de zile lucrătoare.
4.1.5. Informația despre Rotirile Gratuite acordate va fi disponibilă în secțiunea Bonus. La încărcarea unui joc pentru care participantul are disponibile rotiri gratuite (FREE SPINS), acesta va utiliza mai întâi rotirile gratuite.
4.1.6. Valoarea mizei unei rotiri gratuite (unui FREE SPINS) acordate în cadrul prezentei campanii este de 2,00 lei, acestea urmând să fie utilizate în cadrul jocurilor de loterie momentană, stabilite de Organizator, disponibile pe site (BILETE ELECTRONICE), în conformitate cu prezentul Regulament și Condițiile de desfășurare a campaniei promoționale "ON-LINE BONUS". Sursele rezultate din FREESPINS vor fi transferate în soldul contului de joc. Termen de valabilitate pentru rotirile gratuite: 24 ore de la acordare.
4.1.7. Pe durata campaniei, se va avea în vedere că rulajul efectuat în Jocul electronic de loterie momentană "Comoara Egipteană 2" nu generează niciun fel de progres care ar permite includerea în procesul de distribuție a premiilor menționate la pct.3.3 sau 3.4.
4.2. ACORDAREA ȘI UTILIZAREA PREMIILOR SPECIALE
4.2.1. Premiul sub formă de bun material reprezintă în sine bun corespunzător celui declarat, selectat de Organizator care poate avea o valoare de piață diferită de valoarea de substituire, prezentată alăturat bunului respectiv. În cazul în care câștigătorul optează pentru excursie, Organizatorul poate acorda premiul sub forma unui voucher emis de o companie de turism.
4.2.2. Pentru a intra în posesia Premiului Special, indiferent de forma acestuia, câștigătorul urmează să se prezinte cu un document de identitate valabil la adresa mun. Chișinău, str. Arborilor 17/2, nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data stabilirii câștigătorului. La solicitarea Organizatorului, câștigătorul trebuie să furnizeze informațiile și documentele necesare pentru confirmarea identității sale și a faptului că este titularul contului de joc câștigător creat pe site-ul www.7777.md.
4.2.3. Premiile speciale, indiferent de forma acestora, se acordă în termen de cel mult 90 de zile lucrătoare de la data revendicării premiului și a îndeplinirii tuturor formalităților prevăzute de prezentul Regulament, inclusiv a obligațiilor fiscale aplicabile (acolo unde este cazul).
4.2.4. În cazul în care câștigătorul optează pentru Premiul Special sub forma excursiei în Statele Unite ale Americii, toate costurile și formalitățile aferente obținerii vizei, inclusiv taxele consulare, costurile aferente pregătirii și depunerii documentelor, precum și orice alte cheltuieli legate de obținerea dreptului de intrare în Statele Unite ale Americii vor fi suportate exclusiv de către câștigător.
4.2.5. Premiul Special sub forma excursiei va fi acordat în termen de cel mult 90 de zile lucrătoare de la data prezentării de către câștigător a dovezii valabile privind deținerea unei vize care îi permite intrarea pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
4.2.6. În cazul în care câștigătorul nu obține sau nu prezintă dovada deținerii unei vize valabile pentru intrarea în Statele Unite ale Americii în termenul stabilit de Organizator, acesta va avea dreptul să opteze pentru valoarea de substituire a Premiului Special, în condițiile prevăzute de prezentul Regulament.
4.2.7. . În cazul acordării unui Premiu Special sub forma unui autoturism sau a unei motociclete, toate formalitățile și cheltuielile aferente preluării, înregistrării, înmatriculării, asigurării, autorizării pentru circulație și utilizării bunului respectiv revin în mod exclusiv câștigătorului. Organizatorul nu suportă niciun cost ulterior predării premiului și nu are obligația de a efectua demersuri administrative în numele câștigătorului, cu excepția celor necesare transferului dreptului de proprietate asupra bunului acordat drept premiu.
4.2.8. În cazul în care Premiul Special este exprimat în dolari SUA (USD), plata către câștigător se va efectua exclusiv în lei moldovenești (MDL), prin transfer bancar, la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a Moldovei valabil la data efectuării plății. Câștigătorul nu poate solicita achitarea premiului în valută străină sau aplicarea unui alt curs de schimb decât cel stabilit conform prezentului Regulament.
4.3. Substituirea premiilor speciale
4.3.1. Valoarea de substituire a premiilor speciale este prezentat alăturat premiilor respective l apct.3.4.1.
4.3.2. Substituirea unui premiu special cu valoarea de substituire a acestuia se realizează prin cerere adresată în scris, într-un termen care nu poate depăși 30 de zile de la stabilirea acestuia. Odată selectată substituirea participantul nu-și poate modifica opțiunea.
4.3.3. Suma de substituire aferentă Premiului Special se achită câștigătorului prin transfer bancar, într-un cont deschis pe numele acestuia, în termenul prevăzut la pct. 4.2.3, cu reținerea la sursă a impozitului pe venit obținut în cadrul unei campanii promoționale.
4.3.4. În cazul în care câștigătorul nu revendică premiul în termenul prevăzut de prezentul Regulament, Organizatorul va contacta primul participant din lista de rezervă, căruia i se va acorda un termen de 3 (trei) zile calendaristice pentru revendicarea premiului.
Organizatorul va depune toate diligențele rezonabile pentru contactarea participantului din lista de rezervă. În situația în care acesta nu poate fi contactat sau nu îndeplinește formalitățile necesare pentru revendicarea premiului în termenul stabilit, dreptul de revendicare va fi transmis următorului participant din lista de rezervă, în ordinea desemnării acestora, până la cel de-al treilea participant inclusiv.
În cazul în care niciunul dintre participanții din lista de rezervă nu poate fi contactat sau nu revendică premiul în termenele stabilite, Organizatorul este exonerat de orice răspundere, urmând a se considera că și-a îndeplinit integral obligațiile asumate conform prevederilor prezentului Regulament.
4.4. Organizatorul nu răspunde pentru eventualele vicii, defecțiuni sau neconformități ale bunurilor acordate drept premii, acestea fiind acoperite de garanțiile și obligațiile asumate de producătorii, importatorii sau comercianții care le-au furnizat, în condițiile legislației aplicabile.
5. Impozitarea
5.1. Premiul eliberat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament se consideră câștig obținut în cadrul unei campanii promoționale, urmând să fie impozitat în conformitate cu legislația în vigoare.
5.2. Câștigurile de la campaniile promoționale în partea în care valoarea fiecărui premiu nu depășește mărimea scutirii personale stabilite la art.33 alin.(1) din Codul fiscal, reprezintă sursă de venit neimpozabilă.
5.3. Impozitul pentru câștigurile de la campaniile promoționale, în care valoarea fiecărui premiu depășește mărimea scutirii personale stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal, este în sarcina exclusiva a câștigătorului unui astfel de premiu, acesta având, în dependență de opțiunea câștigătorului, obligația să achite Organizatorului contravaloarea impozitului stabilit conform prevederilor legislației fiscale în vigoare. Organizatorul urmând să verse, corespunzător, la buget, impozitul din câștigurile prezentei campanii promoționale.
5.4. În scopul aplicării prevederilor pct. 5.3, în cazul unui câștig impozabil pentru care câștigătorul optează pentru primirea bunului/serviciului, neachitarea impozitului aferent în termen de 10 zile lucrătoare de la data revendicării câștigului atrage pierderea dreptului asupra câștigului, constituind temei pentru refuzul acordării acestuia, fără obligația Organizatorului de a acorda despăgubiri.
6. DISPOZIȚII FINALE
6.1. Participarea la Campania promoțională presupune cunoașterea și acceptarea integrală și necondiționată a prezentului regulament.
6.2. Datele cu caracter personal obținute de către Organizator de la participanții la Campania promoțională vor fi utilizate doar în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Organizatorul garantează confidențialitatea datelor personale ale participanților în limita prevederilor prezentului regulament și ale actelor normative în vigoare. Organizatorul poate utiliza, în mod gratuit, în diverse materiale tipărite, audio și video, numele, prenumele și/sau imaginea câștigătorului.
6.3. Organizatorul consideră că participantul care s-a înscris în Campania promoțională confirmă că a citit și a acceptat prevederile prezentului regulament, precum și orice alte regulamente care reglementează condițiile de participare la jocurile de noroc organizate și desfășurate de acesta în comun cu S.A."Loteria Națională a Moldovei" și se obligă să le respecte.
6.4. Nu pot participa la prezenta Campanie promoțională persoanele aflate în situațiile prevăzute la pct. 2 din prezentul Regulament, inclusiv angajații Organizatorului, minorii, persoanele fizice în privința cărora a fost instituită o măsură de autoexcludere, limitare sau restricționare a participării la jocurile de noroc, precum și orice alte persoane care nu întrunesc condițiile de eligibilitate stabilite de prezentul Regulament.
6.5. Organizatorul are dreptul de a refuza acordarea premiilor/produselor prevăzute la pct.3, fiind exonerat de orice obligație de plată, în următoarele cazuri:
ü participantul a încălcat prevederile actelor normative aferente domeniului jocurilor de noroc, inclusiv a regulilor sau regulamentelor aprobate de autoritatea competentă, sau de organizator, cu referire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc prin intermediul rețelelor de comunicații electronice sau a Campaniilor promoționale;
ü participantul, sau beneficiarul premiului este un angajat, acționar sau membru al organului de conducere al Organizatorului.
6.6. În caz de suspiciune rezonabilă de încălcare a prevederilor prezentului regulament, participanții pot notifica Organizatorul despre aceste încălcări la următoarea adresă de e-mail: help@7777.md.
6.7. Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la Campania promoțională se vor rezolva pe cale amiabilă, sau în cazul când aceasta nu este posibilă în instanțele judecătorești competente.
6.8. Organizatorul poate suspenda, modifica sau înceta Campania promoțională înainte de termen exclusiv în cazul apariției unor motive obiective, inclusiv forță majoră, disfuncționalități tehnice majore, imposibilitatea continuării Campaniei în condiții de securitate și integritate sau ca urmare a unor obligații impuse de autoritățile competente. În asemenea situații, Organizatorul va informa participanții prin publicarea unui anunț pe pagina Campaniei..
6.9. Organizatorul își rezervă dreptul de a interpreta unilateral prevederile prezentului regulament în cazuri excepționale, precum și să-l modifice, în totalitate sau în parte, fără vreo limitare în timp. Modificările operate vor intra în vigoare din momentul aprobării lor.
6.10. Regulamentul se publică pe pagina de internet www.7777.md