Art.55. Plata câștigurilor și impozitarea
(1) Toate câștigurile rezultate din pariurile pe competițiile și evenimentele sportive, efectuate și determinate ca fiind câștigătoare în baza prezentelor reguli, sunt achitate în termenii stabiliți și în conformitate cu prevederile art.15 din Legea 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurare jocurilor de noroc, prin transferul sumelor în contul de joc de pe care a fost plasat pariul. Astfel, termenul de achitare a câștigului nu va depăși, de la momentul determinării rezultatelor pentru competiția/evenimentul sportiv pentru care s-a pariat, iar în cazul pariurilor cu mai multe competiții/evenimente sportive pe bilet, de la rezultatul ultimului eveniment pentru care s-a pariat:
a) 5 zile lucrătoare, pentru câștigurile de până la 10.000 de lei;
b) 30 de zile lucrătoare, pentru sumele de la 100.000 de lei până la 150.000 de lei;
c) 45 de zile lucrătoare, pentru sumele de la 150.000 de lei până la 300.000 de lei;
d) 90 de zile lucrătoare, pentru sumele ce depășesc 300.000 de lei.
(2) Câștigurile sunt achitate în valuta națională (lei moldovenești).
(3) Retragerea surselor din contul de joc se efectuează în conformitate cu prevederile Regulilor generale pentru organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc prin intermediul rețelelor de comunicații electronice de către S.A."Loteria Națională a Moldovei", și în corespundere cu procedurile stabilite în condițiile generale de utilizare a site-ului www.7777.md, fiind aplicabile limitele maxime de plată, stabilite la alin.(1).
(4) La retragerea surselor din contul de joc, Organizatorul, în calitatea sa de plătitor de câștiguri, are obligația să rețină (şi ulterior să verse la bugetul de stat) un impozit în cuantumul stabilit de legislația fiscală aplicabilă.
Art.56. Câștiguri și oferte promoționale
(1) Organizatorul poate oferi participanților câștiguri suplimentare în bani şi/sau premii, bonusuri, stabilește programe bonus, programe de loialitate etc., precum şi poate forma și achita premii fonduri de plată pentru JACKPOT-uri. Regulile privind premiile bănești suplimentare şi premiile în bunuri, modalitățile de formare şi distribuire a mijloacelor "JACKPOT" sunt stabilite la propria discreție de către Organizator şi publicate pe site-ul www.7777.md.
(2) Organizatorul poate oferi "pariuri gratuite" - FREEBET (drept premiu în cadrul unei campanii promoționale sau la discreția sa). FREEBET-urile sunt valabile pentru o anumită perioadă de timp. Plata pariurilor gratuite depinde de condițiile fiecărei promoții sau de ofertele anunțate pe site-ul Organizatorului. Organizatorul poate stabili cerințe privind utilizarea pariurilor gratuite.
(3) Oferta MULTI BOOST este un o opțiune care poate fi activată periodic de către Organizator pentru Secțiunea SPORT a site-ului și care presupune acordarea unei creșteri procentuale a câștigului pentru pariurile (biletele) care conțin 2 sau mai multe evenimente de pariat. Limitele și condițiile speciale ale ofertei MULTI BOOST sunt publicate de organizator pe site.